Angajaţi ai unei primării condamnaţi pentru abuz în serviciu

primaria dorohoiTrei funcționari ai Primăriei municipiului Dorohoi au fost condamnaţi, vineri, pentru abuz în serviciu, în baza unei sentințe definitive emise de magistraţii Curţii de Apel Suceava.

Aceştia au încheiat un contract în baza căruia au fost achiziţionate indicatoare rutiere la preţuri mult mai mare decât preţurile pieţii.

like facebookDirectorul Edilitare, Sava Apăştinei,  a primit trei ani de închisoare cu suspendare, referentul Gabriela Balan, un an de închisoare cu suspendare, şi consilierul Dorel Pălimariu, la doi ani de închisoare cu suspendare. Cei trei au făcut parte din Comisia de licitaţie care a atribuit, pe 14 iunie 2011, contractul „Lucrări de execuţie straturi bituminoase foarte subţiri, executate la rece” asocierii dintre firmele Bitunova România şi Big Conf SRL Botoşani.

Curtea de Conturi a descoperit că în acest contract, cu o valoare totală de 483.000 de lei, la care se adaugă TVA de 115.000 lei) au fost acceptate „costuri disproporţionate” şi a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Dorohoi, care a pus în mişcare acţiunea penală faţă de cei trei.

Practic, lucrările prevedeau executarea unor lucrări de asfaltare, însă şi achiziţia unor indicatoare rutiere provizorii. În ceea ce priveşte indicatoarele, acestea au fost achiziţionate la preţuri de zece ori mai mari decât cele ale pieţei, ceea ce a făcut ca bugetul Dorohoiului să fie prejudiciat cu 125.800 de lei.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *