FOTO Medicii americani au încheiat a 15-a misiune la Botoșani: Au realizat zeci de intervenții chirurgicale și peste 600 de consultații

medici americani corneliu mihaiMedicii americani de la Medical Missions au consultat peste 600 de pacienți și au realizat, împreună cu medicii botoșăneni, zeci de intervenții chirurgicale. Echipa Medical Missions și-a încheiat, miercuri, cea de-a 15-a misiune în județul Botoșani.

like facebook Ei au început activitate pe 30 august și, pe lângă controale  medicale  și  intervențiile  chirurgicale din sfera ORL, chirurgie plastică şi reparatorie, ortopedie, au oferit consultații și copiilor dintr-un centru de plasament. Dacă anul trecut au fost impresionați de cazul unei fetițe de șase luni, născută cu bot de iepure și care se hrănea printr-un tub de plastic, anul acesta echipa a avut un pacient de 11 ani, operat la nas și în cerul gurii.

medici americani corneliu mihai 1Primul lui reacție a fost să meargă la oglindă și să vadă cum este. Nici nu era bine trezit din anestezie și a vrut să meargă imediat la oglindă”, a declarat unul dintre membrii echipei medicale.

Laura Conde, coordonatorul misiunii, a spus că în total au fost realizate 33 de intervenții chirurgicale la Secția de Pediatrie a Spitalului Județean și opt la adulți. Medicii americani și-au anunțat intenția de a ajuta unitatea spitalicească din Botoșani cu aparatură și echipamente medicale.

Vor să vadă ce nevoie de aparatură și echipament au spitalele noastre, în orice domeniu. Vor face listă, un raport pe care îl vor trimite la organizația lor și funcție de ce se poate dona, vor trimite un container sau două de echipamente pentru Spitalul Județean”, a mai spus Laura Conde.

medici americaniEchipa Medical Missions va reveni cel mai probabil și anul viitor.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *