Terenurile fostei fabrici de zahăr Siretul au fost vândute. Vezi cine e cumpărătorul și ce vrea să facă!

fabrica de zahar siretul bucecea- botosani
Foto: jurnalulbtd.ro

Întreaga suprafaţă de teren care a aparţinut fostei fabrici de zahăr Siretul SA din Bucecea a fost vândută, în această săptămână, în urma unei licitaţii ţinute de lichidatorul societăţii.

Cele peste 25 de hectare de teren din zona centrală a oraşului Bucecea au fost preluate de Primăria din localitate în schimbul unei sume de aproximativ 300.000 de lei.

like facebookPrimarul din Bucecea, Andron Ţâmpău, a declarat, în exclusivitate pentru BotosaniNews, că terenul va fi utilizat în cea mai mare parte pentru construcţia unui parc industrial, în condiţiile în care acesta dispune de toate utilităţile, începând de la gaz, apă, electricitate, dar şi conexiune cu reţeaua de cale ferată.

De asemenea, o parte din teren va fi folosită pentru a fi acordată gratuit tinerilor sub 35 de ani care vor să îşi construiască o casă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *