Un tânăr de 26 de ani a fost ucis, sâmbătă după amiază, de un prieten cu care băuse într-o cârciumă. Crima a avut loc în comuna Tudora, în fața unui bar din zona centrală a localității.
Victima, Constantin Macovei, băuse câteva pahare, însă se pregătea să meargă la muncă la o familie din sat. Pe fondul unor contre cu Mihai Feraru, acesta din urmă a scos un cuțit și l-a înjunghiat de trei ori pe prietenul de pahar.
Victima a căzut pe terasa barului unde cei doi băuseră, murind pe loc. O ambulanță sosită la fața locului a încercat să îl salveze, însă în zadar, pentru că loviturile în zona inimii i-au fost fatale.
Criminalul, în vârstă de 32 de ani, a dispărut, însă Poliția îl caută.
În urmă cu două săptămâni, victima își îngropase un frate care era bolnav.