Un consilier județean cere ca fondul de rezervă al județului să fie direcționat către localitățile afectate de secetă

secetaUn consilier județean a propus în ședința de Consiliu Județean să se folosească fondul de rezervă al județului pentru problemele care au apărut din cauza caniculei. Dorin Ciuștea a cerut președintelui CJ, Gheorghe Sorescu, să inițieze un proiect de hotărâre de Consiliu Județean prin care să fie direcționați cei 200.000 lei din fondul de rezervă către localitățile unde nu mai există apă în fântâni.

like facebookJudețul Botoșani este într-o situație deosebită acum. Este un județ calamitat și poate inițiem și noi un proiect de hotărâre să facem niște acțiuni pentru cei care suferă din cauza căldurii excesive și a secetei. Poate dăm bani la ISU să care apă către fermele de animale, poate către regia de apă. Poate face colaborări cu primăriile, nu numai pe partea de festivaluri, poate le dăm bani să facă ceva concret în perioada asta deosebită sau pe linie de asistență socială să venim în ajutorul bătrânilor care din cauză că au secat fântânile și nu se pot deplasa pe distanțe lungi au nevoie de apă”, a spus Ciuștea.

Problema lipsei apei în unele localități din cauza secetei a fost ridicată și în ședința Autorității Teritoriale de Ordine Publică de șeful Inspectoratului pentru Situații de Urgență, col.Radu Anton.

El a spus că până acum nu au fost întâmpinate greutăți în a executa transporturi cu apă către localitățile calamitate, însă, spune el, în condițiile în care seceta continuă ”dimensiunea acestor transporturi va crește și vom ajunge în imposibilitatea de a răspunde tuturor solicitărilor”.

„Cred că este de bun simț să intervenim pentru absolut orice colectivitate care ne solicită o dată, de două ori, de trei ori, dar nu vrem să devenim serviciu de deservire transport apă. Este și o obligație a primăriilor să se gospodărească. Pot găsi niște bazine pe care să le pună pe o platformă, motopompe au, surse de apă au. Numai dacă nu vrei nu faci. E mai ușor să vină pompierii să fiarbă fasolele. Problema se pune inclusiv cine plătește apa”, a spus șeful ISU.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *