Cele 42 de microbuze școlare sosesc la Botoșani la finele săptămânii

microbuze aduse la BotosaniCele 42 de primării din județul Botoșani cărora le-au fost repartizate microbuze școlare vor intra, joi și vineri, în posesia acestora.
Astfel, conform ordinului comun emis de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice și Ministerul Educației și Cercetării Științifice, cele 42 de microbuze au fost repartizate: municipiului Dorohoi, orașelor Bucecea, Flămânzi, Ștefănești, Săveni și comunelor Adășeni, Albești, Blândești, Brăiești, Călărași, Cândești, Copălău, Cordăreni, Cristești, Dângeni, Dersca, Durnești, Gorbănești, Hilișeu-Horia, Hudești, Leorda, Lunca, Manoleasa, Mihai Eminescu, Mihăileni, Păltiniș, Pomârla, Rădăuți-Prut, Răuseni, Răchiți, Românești, Știubieni, Suharău, Sulița, Tudora, Unțeni, Vârfu Câmpului, Viișoara, Vlădeni, Vlăsinești, Vorniceni și Vorona.
like facebookMă bucur că Guvernul României a dat curs solicitărilor centralizate cu privire la repartizarea microbuzelor școlare pentru județul Botoșani. În acest moment  putem demonstra cât se poate de clar că facem cu adevărat guvernare pentru Botoșani, așa cum am promis. Nu a existat nici o rațiune politică în alocarea acestor micobuze, toate solicitările fiind onorate. Microbuzele vor fi utilizate exclusiv la transportul elevilor în vederea asigurării egalităţii de şanse, sporirea accesului la educaţie şi a ridicării gradului de pregătire al elevilor.” a declarat senatorul PSD Doina Federovici.
Microbuzele școlare care vor pleca către Botoșani pe 30 și 31 iulie fac parte din lotul aferent ultimei etape a programului demarat de Guvernul României.
 „În această etapă a programului, conform amendamentului la legea de aprobare a OUG nr 17/2014 inițiat de mine în cadrul acestei sesiuni parlamentare, primesc microbuze inclusiv orașele care au sate și localități componente”, a concluzionat senatorul social democrat.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *