Peste 2.000 de locuri de muncă create în primele șase luni. Află ce categorie de vârstă s-a angajat mai ușor!

sediu AJOFM BotosaniPeste 2.000 de persoane au fost angajate în primele şase luni ale anului, prin intermediul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Botoşani.

Din cele 2.154 de persoane ocupate în primul semestru al anului în curs,  371 sunt tineri cu vârsta sub 25 de ani, 417 se încadrează în grupa 25-35 de ani, 530 au între 35 şi 45 de ani, iar 836 au peste 45 de ani.

like facebookCele mai multe persoane angajate provin din mediul urban, respectiv 1.130, reprezentând 52,46% din totalul persoanelor ocupate.

Încadrarea acestor persoane a fost determinată şi de finanţarea măsurilor active prevăzute în Legea 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă respectiv:

  • Acordarea de subvenţii pentru un număr 110 locuri de muncă create pentru persoanele peste 45 de ani sau unici întreţinători ai familiilor monoparentale
  • Acordarea de subvenţii pentru un număr 39 locuri de muncă create pentru tineri absolvenţi promoţia 2014
  • 13 persoane au beneficiat de prime de mobilitate
  • 54 absolvenţi au beneficiat de prima de incadrare ( 500 lei/absolvent)
  • 84 şomeri indemnizaţi au beneficiat de prima de încadrare în muncă ( reprezentând 30% din indemnizaţia de şomaj la care ar fi avut dreptul dacă nu se încadrau în muncă)

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *