Patru școli din Botoșani, reabilitate prin Banca Mondială

banci de scoala goaleMinisterul Educației a alocat fonduri județului Botoșani pentru finalizarea lucrărilor la patru unități de învățământ a căror construcție a fost demarată cu fonduri de la Banca Mondială, dar ulterior nu au mai fost finanțate. Acestea sunt școlile cu clasele I-VIII Lunca, Albești, Dobârceni și Santa Mare.
Cu privire la reluarea investițiilor  senatorul PSD Doina Federovici a purtat numeroase discuții cu autoritățile publice locale dar și cu părinții copiilor care solicitau sprijin pentru finalizarea acestora.
Cunoscând în detaliu problema, senatorul botoșănean a avut mai multe întâlniri cu reprezentanții ministerului educatiei care au fost convinși de  necesitatea investitiilor.  Au fost solicitate inclusiv ministrului educației, domnul Sorin Mihai Cîmpeanu,  termene exacte cu privire la stadiul proiectelor precizate mai sus, având în vedere faptul că elevii învață în spații neadecvate și se dorește evitarea acestui lucru în anul școlar care urmează.
Răspunsul oficial nu a întârziat să apară și acesta precizează clar că cele patru unități școlare au primit finanțare și vor fi finalizate.
Doina FederoviciRăspunsul oficial este mai mult decât îmbucurător. Anul școlar 2014-2015 se încheie pentru cele 4 comune sub cele mai bune auspicii, cu asigurarea din partea ministerului educației că toate eforturile vor fi  canalizate pentru îmbunătățirea procesului de învățământ. Putem constata cu toții că ritmul investițiilor în școlile din județul Botoșani este unul bun și beneficiem din plin de sprijinul guvernului Ponta. Pentru cele 4 școli mai sunt multe lucruri de făcut, dar am depășit ce a fost mai greu. În maxim 1 an sute de elevi vor învăța în școli complet noi” a declarat senatorul PSD Doina Federovici.
Acest răspuns pozitiv încununează încă o dată eforturile și demersurile instituționale ale senatorului Doina Federovici, un parlamentar care își duce la îndeplinire mandatul în slujba cetățenilor care au trimis-o să îi reprezinte cu cinste în Parlamentul României.
“În acest moment procedurile specifice pentru scoaterea la  licitație pentru execuția lucrărilor la unitățile de învățământ sus-menționate sunt în plină desfășurare iar începerea lucrărilor la aceste obiective este estimată pentru toamna acestui an” a precizat senator social democrat.
Fonduri pentru școlile din Albești și Dobârceni au fost alocate și în cursul anului trecut, însă constructorul a refuzat finalizarea investițiilor.
Sursa: comunicat de presă senator Doina Federovici

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *