Botoşăneni cercetaţi de poliţiştii din Dumbrăveni pentru braconaj

braconajDoi botoşăneni sunt cercetaţi de poliţiştii din Dumbrăveni pentru braconaj. Joi dimineaţă, oamenii legii au identificat în zona ”Plaviște” de pe raza localității un autoturism, parcat pe malul râului Siret și în amonte, la o distanță de aproximativ 500 m şi 4 persoane care braconau.

La vederea polițiștilor, suspecții au fugit în liziera din apropiere, reușindu-se prinderea unuia dintre aceștia, respectiv un tânăr de 26 ani, din judeţul Botoşani.

like facebookTotodată, polițiștii au identificat două plase monofilament amplasate pe cursul râului Siret și alte trei depozitate în saci de rafie și abandonate pe marginea râului, în lungime totală de 250 metri.

Din cercetări, polițiștii au stabilit identitatea deținătorului plaselor monofilament, respectiv un bărbat de 46 ani, tot din Botoşani, prezent și el la comiterea faptelor.

Plasele monofilament au fost confiscate, iar maşina a fost indisponibilizată.

„În urma comiterii infracțiunilor nu s-au produs pagube, peștii prinși în plase fiind eliberați în mediul acvatic.  Cercetările continuă față de cei doi bărbaţi, sub aspectul comiterii infracțiunii de ,,deținerea sau utilizarea de plasă monofilament” și pentru identificarea celorlalte persoane participante la comiterea faptelor”, potrivit unui comunicat al IPJ Suceava.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *