UPDATE Case şi maşini percheziţionate de poliţişti. Mascaţii fac 12 percheziţii

arestati preventiv mascati descinderi percheztitiiPoliţiştii botoşăneni au desfăşurat, marţi dimineaţă, 12 percheziţii atît la locuinţe cât şi la maşinile aparţinând unor persoane bănuite de contrabandă cu ţigări.

like facebookPercheziţiile s-au desfăşurat simultan în municipiul Botoşani şi în comunele Blândeşti şi Stăuceni.

Şapte persoane sunt bănuite de comiterea infracţiunii de colectarea, deţinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau a mărfurilor ce trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia.

„Poliţiştii urmăresc identificarea şi ridicarea oricăror mijloace utile soluţionării cauzelor penale instrumentate”, se arată într-un comunicat al IPJ.

În urma percheziţiilor, poliţiştii au identificat şi ridicat peste 600 de pachete de ţigarete, de provenienţă Republica Moldova şi Ucraina pentru care suspecţii nu deţineau documente justificative şi despre care cunoşteau că provin din activităţi de contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia.

De asemenea, au fost identificate mijloace de probă, pe baza cărora s-a stabilit că în perioada noiembrie 2014 – martie 2015, persoanele bănuite ar fi deţinut şi comercializat, alte peste 900 de pachete de ţigarete de contrabandă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *