Un botoșănean își propune să străbată lumea într-un costum popular

globetrotterul Mirel MagobCunoscutul globetrotter Mirel Magop, devenit celebru după ce a refăcut, pe jos, traseul parcurs de Badea Cârțan (care s-a dus până la Roma pentru a vedea Columna lui Traian), va străbate lumea îmbrăcat într-un costum popular de pe Valea Barcăului, din Sălaj. Temerarul, de loc din Dorohoi, Botoșani, va porni sâmbătă, 28 martie, într-o nouă etapă a proiectului său ”De la Nordkapp la Capul Horn”, punctul de plecare fiind muzeul Ligiei Bodea, din localitatea sălăjeană Iaz.

”L-am cunoscut pe Mirel Magop prin intermediul profesorului zălăuan Mirel Matyas. A venit acum în Sălaj, mai precis la Iaz, pentru a primi un costum popular bărbătesc specific zonei Văii Barcăului, alcătuit din cămașă cu fiocaş și gaci largi din pânză de cânepă țesută la război. Îmbrăcat în costum popular, își va continua călătoria sa pornind din Iaz și propunându-și să ajungă până în America de Sud. Scopul este de a promova costumul popular peste hotare și de a le arăta străinilor că în România tradiția se păstrează vie”, a declarat pentru Vocea Transilvaniei Ligia Bodea.

like facebookTânăra și-a înființat în curtea casei din Iaz, prin efortul exclusiv al său și al familiei sale, un veritabil muzeu etnografic, unde pot fi vizitate trei case bătrânește – una care a aparținut bunicii ei, plus încă două, cumpărate din satele din jur și relocate acolo. Casele sunt mobilitate și utilate exact ca în vremurile de acum o sută de ani și pot găzdui turiști interesați să experimenteze traiul tradițional.

”Intenționez ca întoarcerea să fie tot la Iaz și să organizăm atunci o seară culturală și să aflăm experiențele trăite in această călătorie”, a completat Ligia.

Globetrotter-ul se află de mai multe zile în Sălaj, vizitând Grădina Botanică ”Vasile Fati” din Jibou. Potrivit profesorului Mirel Matyas, Magob va surprinde în călătoria lui elemente de etnografie specifice locurilor prin care va trece, în încercarea de a realiza un album al costumelor populare.

”Se va întâlni cu comunitățile de români, va promova România și costumul popular autentic”, completează profesorul.

Sursa: Vocea Transilvaniei

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *