Şoferi inconştienţi. S-au urcat la volan chiar dacă aveau permisele suspendate

masina politie femeie in doliu botosaniUnii şoferi dau dovadă de inconştienţă când se urcă la volan. Este şi cazul unui cetăţean olandez, de 35 de ani, ce a fost prins de poliţiştii botoşăneni în localitatea Vlădeni conducând, deşi avea permisul suspendat de la începutul lunii pe o perioadă de trei luni.

like facebookAcesta s-a ales cu dosar penal pentru comiterea infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană căreia i s-a suspendat dreptul de a conduce.

Un alt bărbat, de 34 de ani, a fost prins în satul Sarafineşti, comuna Corni. În urma verificărilor poliţiştii au stabilit că avea permisul suspendat din data de 2 martie şi mai mult decât atât emana halenă alcoolică şi a fost dus la spital pentru recoltarea probelor biologice.

„În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană căreia i s-a suspendat dreptul de a conduce şi conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului Judeţean de Poliţie.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *