Trei indivizi au furat bani din locuința unei femei. Cum a fost păcălită victima

arest-preventivPoliţiştii din comuna Blândești au fost sesizați, luni, printr-un apel de urgenţă cu privire la faptul că trei persoane necunoscute au sustras o sumă de bani din locuința unei femei.

În urma cercetărilor efectuate au fost depistaţi, în timp ce se deplasau înspre municipiul Botoşani cu o maşină de ocazie, V. V. de 29 ani și S. M. de 23 ani, ambii din comuna Moțca, judeţul Iași, cei doi tineri fiind principalii bănuiţi de comiterea faptei reclamate.

like facebookÎn fapt, s-a stabilit că aceştia, la data de 23 martie, în jurul orei 16.00, împreună cu un alt bărbat (de asemenea din comuna Moţca, judeţul Iaşi), ar fi pătruns în curtea locuinței părții vătămate, cu intenția de a cumpăra produse agricole. În acest timp, profitând de neatenţia părţii vătămate, S. M. a intrat în casă, de unde a sustras o sumă de bani.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat. Poliţiştii au dispus faţă de S.M. măsura reţinerii pentru 24 de ore în arestul IPJ Botoşani, pe numele acestuia urmând să fie formulată propunere de arestare preventivă.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *