Un echipaj de poliție a oprit o autoutilitară care mergea în zig-zag: Șoferul a încercat să fugă, dar s-a prăbușit la pământ

politie noapteaSituație mai puțin obișnuită, constatată în trafic de polițiștii botoșăneni. Duminică seară, în jurul orei 20.45, un echipaj de poliție au observat în trafic, pe raza localităţii  Sarafinești,  comuna  Corni,  o  autoutilitară care avea o deplasare sinuoasă, pe mijlocul părții carosabile.

După oprirea vehiculului, conducătorul auto a coborât de la volan și a fugit,  însă  după  aproximativ  40  de  metri,  a  căzut  pe  carosabil.  Întrucât  nu răspundea la stimuli şi emana halenă alcoolică, poliţiştii au solicitat intervenţia ambulanţei, pentru a fi transportat la Spitalul Județean Botoșani. Identitatea conducătorului auto a fost stabilită în persoana lui L. C. de 34 ani, din municipul Botoșani.

like facebookUlterior,  aflându-se  la  Spitalul  Județean  Botoșani,  acesta  a  refuzat recoltarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Șoferul este cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiuniide  refuzul  sau  sustragerea  de  la  recoltarea  de  mostre  biologice  necesare  învederea stabilirii alcoolemiei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *