Liberal: PNL este condus de un condamnat penal, dar face plângere penală împotriva celor care scriu manifeste

viorel coman eco salUn membru PNL reacţionează dur după ce conducerea filialei PNL a anunţat că va face plângere penală împotriva celor care au scris manifeste referitoare la condamnarea preşedintelui filialei.

like facebookViorel Coman a precizat că membrii conducerii partidului se acoperă de demagogie prin acest demers, deoarece se ajunge în situaţia în care un condamnat penal să ameninţe pe alţii cu plângere penală. Acesta a ţinut să precizeze că nu se află printre cei care au contribuit la manifestul împrăştiat prin Botoşani.

„Care este autoriatera morală pe care o invocă PNL atunci cand spune ca va face o plangere penală impotriva celor care au scris manifeste, din moment ce in in fruntea filialei este uncondamnat penal? Nu ne acoperim de demagogie?Dacă PNL, filiala teritorială Botoşani  facea ordine în cadrul organizaţiei în sensul în care atunci când un membru al partidului, fie chiar şi preşedintele în funcţie era obligat să facă un pas în spate, iar în forul de conducere ar fi rămas numai persoane cu ţinută morală ireproşabilă sau tolerabilă, atunci PNL avea toate motive să ceară o anchetă penal”, a declarat Viorel Coman.

 

 

 

One thought on “Liberal: PNL este condus de un condamnat penal, dar face plângere penală împotriva celor care scriu manifeste

  1. „sau tolerabila”?…. unde se opreste toleranta? La un dosar civil, comerial… sa fure cat poate dar sa nu ajunga in penal… cam asta e ideea? Chiar nu mai exista oameni integri in politica? Chiar trebuie sa toleram pe oricine doar „ca nu are penal”? …. retoric vorbind

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *