Un proiect care prevedea majorarea prețului la apă, scos de pe ordinea de zi după opoziția unor consilieri județeni

cj ghe vazdoagaProiectul de hotărâre privind aprobarea strategiei tarifare pentru serviciile publice de alimentare cu apă şi de canalizare pe anul 2015 a fost scos de pe ordinea de zi a ședinței de Consiliu Județean, după ce unii consilieri județeni au criticat majorarea anunțată la apă și canal pentru populației. Proiectul prevedea idexarea prețului la apă și canalizare pentru populație cu 5%, plus rata de inflație, lucru care i-a nemulțumit pe consilierii Dorin Ciuștea și Gheorghe Vâzdoagă.

Ciuștea a declarat că, contractul cu BERD prevede doar indexarea tarifului la apă cu rata inflației, ori prin proiectul de hotărâre supus spre aprobare în CJ s-a venit și cu o indexare suplimentară.

Acum venim cu o indexare suplimentară, cu toate că am majorat în 2012-2014 cu 15% prețul la apă și cu 70% la canal, ceea ce s-a spus la vremea respectivă că asigură o rentabilitate a societății, și se vede din rezultatele din ziua de astăzi. Această dublă indexare, și aceasta fiind minimă, mi se pare exagerată. Este o dublă indexare a prețului. O dată cu indexarea de 5% în fiecare an la apă și canal, plus indexarea la inflație care nu știm cât va fi, mi se pare exagerată”, a spus Ciuștea.

like facebookO poziție vehementă în ceea ce privește dubla indexare a prețului la apă a avut-o și consilierul județean Gheorghe Vâzdoagă. El a menționat că în contractul cu BERD se stipulează doar majorarea tarifului la apă cu rata inflației și că dacă se va aproba proiectul, populația de la sate nu va posibilitatea să plătească.

Acest coeficient este suplimentar și ceea ce mă îngrijorează și mai tare este faptul că acolo se spune cel puțin o dată pe an. Prețul acesta la apă îl plătește și cel de la Mitoc, și cel de la Manoleasa, cel de la Mitoc și tare îmi este frică că luând această măsură în pripă să nu blocăm sistemul de apă-canal la nivelul județului. Oamenii vor renunța să mai folosească apa, mai ales în zonele foarte sărace. Cred că situația economico-financiară actuală a Nova Apaserv poate permite și stagnare a prețului, printr-o negociere bilaterală cu BERD”, a afirmat Vâzdoagă.

Proiectul a fost retras de pe ordinea de zi la solicitarea președintelui CJ, Florin Țurcanu, și urmează ca aceasta să fie rediscutat de consilierii județeni și reprezentanții Nova Apaserv.

Nu noi ne dorim să creștem aceste prețuri. Este un angajament foarte clar când am acceptat să implementăm acest program, ne-am angajat o dată pe an să mărim prețurile. Și nu am venit cu o mărire mai mare oeste contract. Finanțatorul poate retrage proiectul”, a spus Țurcanu.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *