Președintele CJ anunță o reorganizare a Spitalului Județean: Vom vedea ce secții apar noi și care se desființează, ce personal avem care plimbă mapa

sindicate sanatate turcanuSpitalul Județean va intra într-un proces de reorganizare în vederea eficientizării activității și reducerii cheltuielilor. Miercuri, reprezentanții Consiliului Județean, cei ai Spitalului Județean și sindicatele locale din sănătate au discutat despre problemele financiare cu care se confruntă unitatea medicală și găsirea unor soluții cât mai clare pentru a mulțumi toate părțile implicate.

S-a ajuns la o concluzie comună, și anume că, pentru eficientizarea activității Spitalului,  este nevoie de o reorganizare și o reașezare a secțiilor și a personalului medical.

like facebookAm smuls promisiunea că, începând de joi, vor începe întâlniri cu reprezentanții secțiilor din spital pentru a discuta o nouă reorganizare cu scopul eficientizării activității și împiedicarea acumulării de datorii. Și cei de la spital sunt convinși că avem secții care produc pierderi și avem secții supraaglomerate”, a declarat Florin Țurcanu.

Potrivit președintelui CJ, reorganizarea presupune apariția unor secții noi și comasarea altora.

sindicate corneliu mihaiPutem ajunge să avem secții vechi mai puține. Vă dau un exemplu: la Spitalul de Copii, Secția 1 și 2 au grad de ocupare sub 50%. De ce avem nevoie de două secții? Facem niște economii și reașezăm personalul, iar în final vom ajunge să avem o structură eficientă. Structura eficientă înseamnă: un pat, un angajat. Vom vedea ce secții apar noi și care se desființează, ce personal avem care plimbă mapa prin Spitalul Județean ”, a adăugat Țurcanu, care a afirmat că reorganizarea spitalului nu va fi făcută pentru o lună sau două

Cel mai probabil, reorganizarea va presupune și reduceri de personal, iar concedierile vor viza personalul din birouri.

Reprezentanții sindicatelor din sănătate susțin că discuția cu conducerea CJ a fost una constructivă și mulțumitoare. Lia Temciuc, liderul Sanitas Botoșani, spune că în urma discuției s-au găsit soluții pentru promovarea asistenților în grad principal și acordarea tichetelor de masă. În ceea ce privește reorganizarea spitalului, liderul de sindicat spune că nu se impune reduceri de paturi sau de personal.

Se va discuta de indicatorii pe care îi realizează fiecare secție. Dacă o secție are indicatorii bine realizați, probabil se va mări numărul de paturi care vor fi luate de la o altă secție care nu realizează serviciile. Probabil în sensul acesta va fi reorganizarea, dar nu se va face nimic până când nu vor fi discuții cu șefii de secții, cu fiecare secție în parte și fiecare să vină cu propuneri și să vadă cum e mai bine”, a menționat Lia Temciuc.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *