Senator botoşănean, audiat la DNA

Senatul RomanieiŞerban Mihăilescu a ajuns joi după-amiază la DNA, unde urmează să fie audiat în dosarul Microsoft.

Mihăilescu este acuzat de instigare la abuz în serviciu, trafic de influenţă şi spălare de bani.

Plenul Senatului a avizat, săptămâna trecută, începerea urmării penale în cazul senatorului PSD Şerban Mihăilescu, fiind înregistrate 77 de voturi „pentru” şi 51 „împotrivă”, un vot fiind anulat.

Şerban Mihăilescu a declarat, la intrarea în sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), că a venit conform procedurilor, să vadă ce vor procurorii de la el, scrie Mediafax.

Fostul şef al Secretariatului General al Guvernului a precizat că nu a comis niciuna din faptele prezentate în referatul DNA prin care s-a cerut aviz de la Senat pentru urmărirea sa penală în dosarul Microsoft.

Întrebat dacă se teme că va fi arestat, Şerban Mihăilescu a spus că „legea permite orice” şi a arătat că este neplăcut să ai calitatea de urmărit penal.

like facebookProcurorii susţin că Şerban Mihăilescu, ministru coordonator al SGG în perioada decembrie 2000 – octombrie 2003, ar fi determinat un alt ministru să semneze HG 1473/2003, HG 470/2004 şi respectiv Contractul de licenţiere Microsoft, în condiţiile pe care le negociase în perioada în care îşi desfăşurase activitatea ca ministru coordonator al Secretariatului General al Guvernului, respectiv acceptând oferta tehnică şi financiară transmisă de firma Fujitsu Siemens Computers, fără a-i aduce la cunoştinţă existenţa unor impedimente juridice decurgând din faptul că această firmă nu era unic distribuitor de licenţe Microsoft (pentru a beneficia de încheierea contractului prin încredinţare directă) şi fără a detalia modalitatea de stabilire a preţului, respectiv preţul practicat de Microsoft, discount-ul acordat în considerarea Guvernului României şi preţul de vânzare al Fujitsu Siemens Computers.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *