Bolnavi tratați cu aer la Spitalul Județean. Șefa Secției Medicală II: Am avut gardă în care nu am avut un paracetamol comprimat

bolnaviUn medic botoșănean de la Spitalul Județean a făcut un apel către președintele Consiliului Județean, Florin Țurcanu, să ajute la suplimentarea finanțării unității spitalicești pentru a fi procurate medicamente în spital. Medicul Maria Brânză, șea Secției Medicală II, a declarat că nu este posibil ca într-un spital județean de urgență să nu existe nici măcar medicamentele uzuale, cum ar fi paracetamol sau algocalmin,  iar bolnavii să fie puși să le cumpere cu bani din buzunar.

Medicul botoșănean a afirmat că de aproape două luni spitalul se confruntă cu o lipsă de medicamente, iar medicii nu știu la ce modalități să mai apeleze pentru a trata bolnavii.

Avem dificultăți foarte mari în aprovizionarea  cu medicamente și nu putem să facem față tratării afecțiunilor pe care le avem. Este foarte greu să tratezi un pacient fără să ai medicamente, uneori chiar cele uzuale, lipsesc constant din farmacia spitalului. Sunt mulți pacienți care nu au cu ce să își cumpere și este foarte neplăcut când îți vine o urgență și nu ai cum să cupez o durere, o febră sau o urgență majoră, o alergie. Și nu e vorba de  medicamente foarte costisitoare, ci cele uzuale.  Am avut gardă în care nu am avut un paracetamol comprimat sau o fiolă de algocalmin. Astfel de chestii mie mi se par inacceptabile„, a spus sefa Sectiei Medicala II.

like facebookManagerul Spitalului Județean, Corneliu Mihai, susține că s-a ajuns la această situație din cauza datoriilor pe care le-a avut unitatea către furnizorii de medicamente. El a spus că situația a fost redresată urmare a celor 7 milioane lei primite de la Guvern pentru stingerea arieratelor.

Noi am făcut toate diligențele necesare iar furnizorii au pus frână în livrarea la timp. Rău-platnici am fost.  Când am discutat cu furnizorii au motivat că suntem rău-platnici și nu mai au încredere să livreze. Primind suma de 7 milioane de lei, sunt cu plățile la sfârșitul lunii august și sper să nu mai avem probleme din momentul de față cu furnizarea de medicamente și material sanitare„, a mentionat Mihai.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *