Botoşănean prins la Rădăuţi cu o autoutilitară încărcată cu cherestea, fără acte

cherestea-tivita-Stejar-Europa-300x200Un echipaj rutier din cadrul Poliției municipiului Rădăuţi a oprit, sâmbătă,  pentru control ansamblul de vehicule format din autoutilitară și remorcă ambele încărcate cu cherestea și condus de un bărbat de 31 ani, din judeţul Botoșani.

like facebookÎntrucât existau suspiciuni cu privire la legalitatea avizului de însoțire a materialului lemnos, au fost sesizați lucrătorii Ocolului Silvic Marginea care au stabilit faptul că avizul de însoțire respectiv figurează în evidențe ca fiind eliberat pentru cantitatea de 5,40 m.c. și nu pentru cantitatea de 54 m.c.

Cantitatea de cherestea transportată a fost ridicată în vederea confiscării și predată pe bază de proces verbal lucrătorilor Ocolului Silvic Marginea.

La scurt timp la sediul Poliției municipiului Rădăuți s-a prezentat o femeie de 31 ani, din comuna Brodina, care a declarat că în momentul în care a înregistrat în evidența ,,Sumal” avizul de însoțire, a completat greșit la rubrica privind cantitatea 5,4 m.c. și nu 54 m.c., cantitatea care a fost livrată beneficiarului.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracţiunilor de fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals, ce va fi soluționat procedural”, se arată într-un comunicat al IPJ Suceava.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *