Asistenţii medicali care au promovat în grad, lăsaţi pe dinafară şi anul viitor

asistente medicale protest 011Slabe speranţe pentru ca asistenţii medicali care au promovat gradul principal să primească drepturile salariale, conform calificării, în anul viitor. Managerul Spitalului Judeţean, Corneliu Mihai, a declarat că prioritare vor fi pentru anul viitor asigurarea cheltuielilor cu medicamentele, utilităţile şi „cheltuielile pentru buna desfăşurare a actului medical”.

El spune că din moment ce nu se realizează contractul cu Casa de Asigurări de Sănătate, lunar se pierd venituri.

Atunci trebuie să tăiem de undeva. Nu-mi place să nu dau nişte drepturi salariale, pentru că acestea se vor rostogoli ca un bulgăre de zăpadă în anii următori, dar dacă nu muncim toţi să realizăm contractul cu Casa apar aceste probleme, neplăcute. Poate avem speranţa să fie majorat tariful pe caz ponderat. Mi-ar trebui surplus de 5 miliarde lei vechi ca să acopăr şi plăţile restante din urmă, dar măcar să stopăm acest deficit”, a menţionat Corneliu Mihai.

like facebookPeste 100 de asistenţi medicali au promovat în gradul principal, însă nu şi-au primit drepturiel aferente de un an. Aceştia au protestat de mai multe ori la uşa managerului spitalului, însă fără sorţi de izbândă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *