Profesorii ar putea să se pensioneze mai repede, fără diminuarea pensiei

profesor cu catalogPersonalul didactic care are o vechime în învăţământ de cel puţin 34 de ani ar putea să se pensioneze cu trei ani înainte de împlinirea vârstei, fără diminuarea pensiei, potrivit unui acord semnat, la sfârşitul lunii octombrie, între Guvern şi federaţiile sindicale din învăţământ. Termenul pentru reglementarea legală a acestei măsuri este 1 martie 2015.

Liviu Axinte, liderul Ligii Sindicdatelor din Învăţământ Botoşani, a declarat că nu se ştie cum se va aplica această măsură, dat fiind faptul că indirect omul este sancţionat la pensie dacă nu cotizează.

like facebookAstăzi, pensionarea se face pe baza stagiului de cotizare, iar dacă nu cotizezi trei ani eşti indirect sancţionat. Facilitatea ar fi asta: mă pot pensiona cu trei ani mai repede, fără să fiu sancţionat prin diminuarea pensiei. Măsura este pentru cei care cer pensionare. Nu este o prevedere nouă. A mai fost în Statutul din 1997. S-a abrogat prin Legea Învăţământului din 2011 şi am solicitat din nou, pentru că sunt şi persoane care ar dori să se pensioneze. Nu toată lumea este la fel din punct de vedere fizic. Unii nu se simt în stare să mai lucreze„, a spus Axinte.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *