Ministrul Fondurilor Europene: Vrem să aliniem salarizarea celor care realizează proiecte POSDRU

eugen teodorovici ministrul fondurilor europene2Ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, a anunțat, joi, la Botoșani, că în cel mai scurt timp personalul din învățământul preuniversitar care realizează proiecte POSDRU va fi plătit după Ghidul de finanțare, asemeni profesorilor universitari, și nu după Legea 284. Ministrul a spus că există un proiect de modificare a actului normativ privind alinierea salarizării a celor care fac proiecte POSDRU cu Ghidul de finanțare.

Astăzi este o discrepanță mare între salarizarea celor două categorii: sunt care au salarii după ghid, salarii mult mai mari, iar dvs. aveți salarizare după legea 284. Este o discrepanță. Este un proiect în curs de finalizare și sper ca săptămâna viitoare să intrăm cu el în Guvern. Pentru muncă egală, plată egală„, a spus ministrul la întâlnirea cu directorii unităților de învățământ din Botoșani.

like facebookSubiectul a fost ridicat și de inspectorul general al Inspectoratului Școlar Județean, Mihaela Huncă, care a menționat că profesorii din învățământul preuniversitar sunt plătiți de 20 de ori mai puțin decât ONG-urile.

Se știe și la ministerul dvs. că este nedrept ca într-un anumit proiect, pe aceeași funcție, noi să fim salarizați de 20 de ori mai puțin decât ceilalți care vin din ONG-uri sau alte firme„, a spus Mihaela Huncă.

Ministrul Fondurilor Europene a mai spus totodată că banii pe POSDRU au fost cheltuiți în anii trecuți, din păcate, pe activități „nefolositoare în economie”.

Toate criticile pe care le primesc pe zona de POSDRU sunt pe partea de educație. Sunt cele mai mare întârzieri pe această zonă a educației. De la 1 ianuarie trebuie schimbat mecanismul, astfel încât să fie într-un singur loc și pâinea și cuțitul, pentru că riscăm situația de anul trecut„, a adăugat ministrul.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *