Expoziţie dedicată paraşutiştilor militari la Casa Armatei din Botoşani

Expozitie dedicata parasutistilor militari la BotosaniVineri, 24 octombrie, de la ora 13.00, la Casa Armatei din Botoşani, va avea loc vernisajul expoziţiei cu tema „Paraşutismul militar românesc- File de istorie”. Organizatori sunt Fundația „General Grigore Baştan” , Muzeul Judeţean Botoşani, Cercul Militar Botoşani.

like facebookVa fi prezentată tehnică de paraşutare, de ieri şi de astăzi: parașuta principală BG7, paraşuta de rezervă BG3, inventate şi omologate de Generalul Grigore Baştan, paraşuta PSR ( principală) şi siguranţa PSR , o paraşută sportivă, un container T9 pentru paraşutare, husă pentru pistolul automat AK47, insigne, poze şi, bineînţeles, un manechim echipat în uniforma specifică de paraşutist militar, cu paraşuta principală şi paraşuta de siguranţă.

Se va vorbi despre istoria parasutismului militar în România, ce rol au avut paraşutiştii militari pe câmpul de luptă, rolul paraşutiştilor în armata română.

Sîmbătă, ora 09.30, la Monumentul Eroilor (intersectia Calea Națională– Cuza Vodă) va avea loc ceremonialul de depunere coroane de flori în memoria Eroilor Neamului. Cu această ocazie, Fundaţia „General Grigore Baştan” va fi reprezentată de doi membri paraşutişti „veterani” ( pensionari), plt. maj (rez)– aviator şi paraşutist militar  Adrian Dragne, şi  serg. (rez) Sandu Pavel– paraşutist militar, directorul executiv a Fundaţiei „General Grigore Baştan”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *