Incredibil! Medici plătiţi cu sume colosale doar pentru prezenţa în centrele de permanenţă

medic de familie
medic de familie

Bani aruncaţi în vânt de Ministerul Sănătăţii pe nişte centre de permanenţă care până la această dată nu şi-au arătat utilitatea în judeţul Botoşani. Deşi pare greu de crezut, medicii de familie care activează în cele 13 centre din judeţul Botoşani sunt plătiţi mai mult pentru prezenţa la program şi nu pentru activitatea medicală. Aceştia ajung să ridice lunar între 600 şi 6000 lei doar pentru că au consultat câţiva pacienţi.

Fondurile pentru centrele de permanenţă sunt asigurate de Ministerul Sănătăţii, prin Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate.

Reprezentanţii CAS Botoşani spun că în aceste centre nu există adresabilitate, drept pentru care de cele mai multe ori medicii sunt plătiţi doar pentru prezenţă. De exemplu, sunt medici care într-o lună au consultat doar trei pacienţi, dar au primit în buzunar câteva mii de lei.

Avem în municipiul Botoşani un centru de permanenţă, deşi avem Unitate de Primiri Urgenţe, la Dorohoi sunt două centre de permanenţă, deşi avem CPU. Medicii şi asistenţii care îşi desfăşoară activitatea în aceste centre primesc bani pentru timpul efectiv prestat acolo. Sunt plătiţi cu ora. Dacă stau degeaba sunt plătiţi. În medie, un medic ia 2500 lei şi poate să nu aibă niciun pacient„, a declarat Costel Lupaşcu, preşedintele Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Botoşani.

like facebookDeşi la centrele de permanenţă se pot prezenta atât asiguraţi cât şi neasiguraţi, oamenii preferă să le ocolească şi să apeleze la Ambulanţă sau la UPU. De altfel, de nenumărate ori medicii de la UPU au acuzat că centrele de permanenţă din judeţ sunt inexistente, dată fiind adresabilitatea mare la UPU.

La aceste centre activitatea nu prea există şi asiguratul preferă să sune la ambulanţă, făcând ca cheltuiala să fie foarte mare„, a adăugat şeful CAS Botoşani.

El crede că legislaţia ar trebui schimbată şi create doar centre de permanenţă fixe.

 

One thought on “Incredibil! Medici plătiţi cu sume colosale doar pentru prezenţa în centrele de permanenţă

  1. Sumele sunt foarte mult umflate. Un medic ia in medie 1400 lei, restul sunt bani pentru salariul asistentului, intretinerea centrului, medicamentele consumate. Din cei 1400 plateste impozit de 21.5% deci mai ramane cu 1100 lei. Iar in legatura cu celalata problema, functionarii de la CAS sunt platiti pentru cati asigurati rezolva sau „ca sa stea acolo” pe timpul programului?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *