Un botoşănean fura din casele sucevenilor, cu un ciorap de damă tras pe faţă şi mănuși pe mâini

furtUn individ în vârstă de 47 de ani a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, fiind acuzat că a spart mai multe case de pe raza municipiului Suceava, din care a furat bijuterii și alte bunuri de valoare.

Anchetatorii susţin că inculpatul, Marin Tocariu, din județul Botoşani, recidivist, purta mănuşi de fiecare dată când se ducea la furat, pentru a nu lăsa amprente, iar pe cap îşi trăgea un ciorap de damă.

Faptele au fost comise în perioada august-septembrie a.c., valoarea totală a prejudiciului fiind estimat la 46.500 de lei.

Primul furt pentru care a fost dat pe mâna judecătorilor a fost comis în dimineața zilei de 25 august a.c., în jurul orei 8.00, când inculpatul, arată anchetatorii, a forţat fereastra de la o casă de pe strada Tudor Vladimirescu, iar din interior a sustras mai multe bijuterii din aur, aproximativ 165 de grame.

Pe 31 august, în jurul 7.00, tot prin forțarea unei ferestre, a intrat într-o casă de pe strada 6 Noiembrie, de unde a sustras un lănțișor de aur cu cruciuliță și o verighetă.

Pe 5 septembrie, prin același mod de operare, a pătruns într-un imobil de pe strada Ion Creangă, de unde a furat mai multe bijuterii, o tabletă, dar şi alte bunuri.

La această din urmă faptă, Tocariu, arată anchetatorii, a avut un complice, faţă de care s-au disjuns cercetările într-un alt dosar penal.

like facebookÎn urmă cu aproximativ trei săptămâni, pe 11 septembrie, tot dimineața, botoșăneanul şi complicele său (acesta din urmă asigura paza) au vrut să spargă o nouă locuință, a unui afacerist, de pe strada I.G. Sbiera. Marin Tocariu a escaladat gardul, însă mai mulţi câini de pază l-au determinat să sară înapoi, iar în scurt timp în zonă a apărut un echipaj de poliţie care l-a imobilizat, ulterior botoşăneanul fiind arestat preventiv, scrie Monitorul de Suceava.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *