Vicepreşedinte CJ: Tovarăşul primărel Portariuc, de când şi l-a mai luat şi pe Buliguţă viceprimar, are grijă de alte treburi decât de treburile lui

turcanu achitei sorescuVicepreşedinţii Consiliului Judeţean, Cristian Achiţei şi Gheorghe Sorescu au răbufnit după ce Ovidiu Portariuc a declarat că va veni la CJ cu doi viceprimari serioşi şi responsabili.

Gheorghe Sorescu îi atrage atenţia primarului Ovidiu Portariuc că nu este în măsură să facă astfel de aprecieri.

Am văzut o remarcă că vrea să pună doi vicepreşedinţi serioşi. Asta înseamnă că noi suntem neserioşi. Măcar să se uite la faptul că am fire de păr alb şi atunci aprecieri de genul acesta permit să le facă altcineva, în niciun caz Ovidiu„, a spus Sorescu.

Mai acid în declaraţii a fost Cristian Achiţei. El a spus că social-democraţii nu fac altceva decât să bage zâzanie între liberali şi democrat-liberali prin aceste mutări.

PSD, în jocul lor pervers, nu face decât să ne incite ca să ne certăm între noi. Au acţionat la Primăria Botoşani la nivel de PDL, iar la Consiliul Judeţean la nivel PNL. Este un joc pervers pe care îl fac special. Vor să ne aducă să ne certăm între noi şi fac un apel la consilieri să nu cădem în plasa lor„, a menţionat Achiţei.

like facebookEl îi cere primarului Ovidiu Portariuc să-şi vadă de proiectele municipiului. El a drept exemplu strada Primăverii, care, susţine vicepreşedintele CJ, este o bătaie de joc la adresa cetăţenilor din municipiul Botoşani. Achiţei a mai spus că, spre deosebire de Primăria Botoşani care se chinuie de şapte luni să asfalteze 50 metri de stradă, în judeţ s-au asfaltat anul acesta kilometri întregi de drum.

Văd că tovarăşul primărel Portariuc, de când şi l-a mai luat şi pe Buliguţă viceprimar are grijă de alte treburi decât de treburile lui. Papagali din ăştia care se transformă peste noapte în viceprimari şi habar nu au despre ce este vorba sunt sătul”, a adăugat Achiţei.

Cei doi viceprimari spun că din cele 16 semnături strânse pentru schimbarea lor din funcţii au mai rămas 15, unul dintre consilier retrăgându-şi semnătura.

 

One thought on “Vicepreşedinte CJ: Tovarăşul primărel Portariuc, de când şi l-a mai luat şi pe Buliguţă viceprimar, are grijă de alte treburi decât de treburile lui

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *