Deputatul Cristian Roman cere ministrului Educaţiei clarificări pentru facultăţile fără bacalaureat

Cristian Roman in ParlamentDeputatul Alianţei Creştin Liberale, Cristian Constantin Roman, l-a interpelat marţi pe ministrul Educaţiei Naţionale, Remus Pricopie, solicitându-i argumente care să justifice interesul public în ceea ce priveste adoptarea metodologiei în baza căruia universitățile pot înmatricula absolvenți fără diplomă de bacalaureat.

like facebook“Dincolo de semnificația politică intrinsecă a acestei metodologii, prin care PSD speră să atragă voturile absolvenților de liceu care au picat examenul de bacalaureat, rămâne crunta realitate: aceea că metodologia la care, în urmă cu puțini ani, ”trudise” și doamna Ecaterina Andronescu, încurajează și finanțează, cu banii statului, mediocritatea și chiar non-valoarea.

 Avem unități de învățământ liceal, profesional și tehnic pe cale de a-și închide porțile, din lipsă de elevi (numai în municipiul Botoșani sunt patru asemenea licee, liceele tehnologice ”Petru Rareș” și ”Elie Radu”, dar și liceele ”Dimitrie Negreanu” și ”Alexandru cel Bun”) și de ce să nu folosim importanta resursă umană calificată de care acestea dispun (profesori, ingineri, maiștri instructori), dar și componenta materială în care s-au făcut atâtea investiții (spații școlare, inclusiv un campus școlar în construcție, ateliere, internate și cantine) pentru organizarea acestui ”învățământ terțiar non-universitar”, cum cu prețiozitate l-ați numit? De ce colegii pentru învățământ terțiar non-universitar și nu unități de învățământ preuniversitar sau postliceal?”

De asemeni, în interpelare, parlamentarul botoșănean îi adresează ministrului o serie întreagă de întrebări, după cum urmează:

–       Având în vedere că aceste cursuri se organizează la forma cu frecvență, ce vor face absolvenții de liceu care nu au în localitatea de domiciliu unități de învățământ superior? Își permit să plătească o chirie lunară la un cămin? Își permit să plătească taxele universitare, știind că majoritatea absolvenților care nu au luat bacalaureatul provin din medii defavorizate?

–       Care este nivelul de calificare pe care îl primesc absolvenții acestor colegii?

“Sper ca, peste ani, să nu fie nevoie să fiți tratat, având probleme de sănătate, de un absolvent de învățământ superior pe filiera pe care ordinul dumneavoastră de Ministru a deschis-o, la fel cum sper că această măsură pe care ați girat-o este ultima din seria celor care, de când PSD e la putere, destabilizează și decredibilizează învățământul românesc”, se mai menționează în interpelarea adresată ministrului Remus Pricopie de către deputatul Cristian Constantin Roman.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *