Viceprimarii acuză: S-au tăiat bani de la drumuri şi cumpărăm în schimb xilofon şi fagot

eugen turcanu catalina lupascuViceprimarii Cătălina Lupaşcu şi Eugen Ţurcanu îl acuză pe primarul Ovidiu Portariuc că a tăiat banii alocaţi în primăvară pentru modernizarea unor străzi din municipiu şi i-a direcţionat, prin proiectul de rectificare bugetară care va fi discutat în şedinţa de miercuri, 17 septembrie, către alte investiţii. Potrivit acestora, cei 315.000 lei alocaţi pentru reabilitarea străzii Dimitrie Bolitineanu, dar şi banii alocaţi pentru modernizarea străzii din cartierul Luizoaia au fost tăiaţi de pe listă.

Cumpărăm în schimb fagot, vioară, xilofon pentru Filarmonică, plită pentru Colegiul Eminescu de 33.000 lei„, a spus viceprimarul Eugen Ţurcanu.

Mai mult, viceprimarul acuză faptul că au fost prinşi în proiectul de rectificare a bugetului bani pentru achiziţia de puieţi şi material săditor, după ce în primăvară au mai fost alocate fonduri pentru acelaşi capitol.

like facebookAcum redirecţionează suma de 121.000 lei către Direcţia de Servicii Publice ca să cumpere acelaşi material săditor, bănuiesc tot de la firma de casă a domnului Portariuc. Dacă ar fi posibil, cred că ar cumpăra puieţi şi pe Poliţia Locală şi Serviciul Public de Asistenţă Locală să luăm sub 30.000 euro pe fiecare unitate şi să nu facem licitaţie. Curtea de Conturi este oarbă, DNA a asurzit, DIICOT a asurzit, Securitatea se face că nu vede şi nu aude„, a adăugat Ţurcanu.

Proiectul privind rectificarea bugetară urmează să fie supus spre aprobare Consiliului Local.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *