Un fost primar al Botoşaniului dă în judecată un lichidator

bomatex botosaniUn fost primar al municipiului Botoşani vrea să obțină 50.000 de lei de la un lichidator despre care spune că a încălcat procedurile de lichidare. Este vorba de fostul primar Florin Egner, cel care este acționar majoritar al societății comerciale Bomatex, care s-a îndreptat în instanță împotriva lichidatorului judiciar Liliana Bordeianu.

Litigiul a apărut după ce firma sa, Bomatex, care deținea spațiile fostei fabrici de jucării, a suferit pierderi de la o altă firmă de confecții, Diacos SRL, care era chiriaș.

Potrivit fostului edil, Diacos SRL a intrat în insolvenţă în anul 2009, iar după deschiderea procedurii, firma de confecţii a continuat să funcţioneze în spaţiile Bomatex, începând să înregistreze restanţe la plata chiriei.

Florin Egner susţine că a somat lichidatorul să elibereze spaţiile, însă Liliana Bordeanu ar fi motivat că nu poate muta utilajele firmei până la vânzarea acestora. În anul 2011, societatea Bomatex a obţinut, în instanţă, o decizie de evacuare, iar bunurile Diacos SRL au fost evacuate.

Conform procedurii de lichidare, Bomatex se afla pe lista creditorilor fabricii de confecţii solicitând restanţele la chirie şi la utilităţi. La valorificarea bunurilor fabricii de confecţii, lichidatorul a împărţit banii creditorilor, însă societăţii Bomatex i-a revenit o sumă mult mai mică decât se aşteptase, pe motiv că lichidatorul a modificat, unilateral, contractul de chirie în sensul diminuării cuantumului de la 8.000 de lei lunar la 1.000 de lei. Motivaţia a fost că, după intrarea în insolvenţă, nu s-a mai folosit acelaşi spaţiu şi implicit chiria ar trebui redusă.

Acţionarul Bomatex susţine că nu a încheiat nici un act adiţional la contractul de chirie prin care să se prevadă diminuarea chiriei. Când a vrut să solicite în instanţă plata diferenţei de chirie, a fost înştiinţat că firma Diacos a fost radiată şi nu se mai poate îndrepta împotriva sa. În aceste condiţii a solicitat atragerea răspunderii lichidatorului căruia îi cere 50.000 de lei.

„Am avut mari prejudicii din cauza acestui lichidator. Puteam să închiriez în toată această perioadă unui alt client şi primeam banii. Am plătit utilităţi, pe care acum nu le mai solicit pentru că nu vreau să lungesc procesul cu expertize. Vreau doar ce scrie în acte şi sunt curios ce se va întâmpla în instanţă”, a declarat Florin Egner.

Ulterior, Bomatex a vândut spațiile fostei fabrici de jucării firmei Romed, aparținând fostului senator Nelu Pujină.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *