Patronul Electroalfa iese de sub control judiciar

gheorhe ciubotaru electroalfa botosaniOmul de afaceri Gheorghe Ciubotaru, alături de botoşăneanul ajuns vicepreşedinte ANRE, Claudiu Dumbrăveanu şi directorul ENEL Florin Gugu au scăpat de măsurile preventive impuse de judecători. Curtea de Apel Bucureşti au decis ridicarea măsurii de control judiciar puse la începutul lunii iunie.

like facebookCei trei nu aveau voie până acum să se apropie de locurile de muncă şi să i-a legătura cu angajaţi, după ce în data de 5 iunie au fost reţinuţi, însă după 24 de ore au fost puşi în libertate. De luni au putut să îşi reia activitatea. În paralel judecata dosarului continuă la Tribunalul Bucureşti, după ce luna trecută procurorii DNA au finalizat rechizitoriul.

Potrivit procurorilor, Claudiu Sorin Dumbrăveanu a încheiat o înţelegere prin care directorul ENEL Florin Gugu îi atribuia firmei Electroalfa două contracte de execuţie lucrări în valoare de 407.199 de lei.

În baza acestui serviciu, vicepreşedintele ANRE intervenea pentru avantajarea companiei ENEL prin micşorarea unui sancţiuni ce trebuia aplicate firmei de la -6% la -1,3% din tarifele de furnizare, majorarea unui spor de eficienţă de la 25% la 50% şi anunţarea în caz de controale din partea colegilor săi.

„În aceeași perioadă, în baza unei înţelegeri anterioare, inculpatul Florin Gugu promis şi a dat inculpatului Claudiu Sorin Dumbrăveanu, foloase necuvenite pentru SC ELECTRO-ALFA INTERNATIONAL SRL, al cărei asociat este inculpatul Gheorghe Ciubotaru, constând în atribuirea celor două contracte de execuţie lucrări, în schimbul îndeplinirii de către  Sorin Cladiu Dumbrăveanu a unor acte contrare îndatoririlor sale de serviciu, menționate mai sus.
Inculpatul Gheorghe Ciubotaru, în cursul anului 2013, în înţelegere cu inculpatul Claudiu Sorin Dumbrăveanu, l-a ajutat pe acesta să primească foloase necuvenite, de la inculpatul Florin Gugu , prin acceptul de atribuire către SC ELECTRO-ALFA INTERNATIONAL SRL a celor două contracte de execuţie lucrări în valoare totală de 407.199,10 lei, în schimbul îndeplinirii de către Claudiu Sorin Dumbrăveanu a unor acte contrare îndatoririlor sale de serviciu”, se arată în rechizitoriu.

Ulterior acordării acestor facilităţi de către A.N.R.E., pe site-ul SEAP a apărut un anunţ de atribuire, din data de 13 decembrie 2013, pentru „Antrepriza lucrărilor în reţelele de medie tensiune aparţinând filialelor Banat şi Dobrogea ale ENEL”, printre firmele câştigătoare regăsindu-se şi SC Electro-Alfa International SRL, ca urmare a organizării de către Enel a licitațiilor, cu nerespectarea principiilor prevăzute de ordonanța de urgență privind achizițiile publice, modificată prin Legea nr. 193/2013.
La 10 ianuarie 2014 între ENEL Distribuţie Dobrogea şi SC Electro-Alfa International SRL au fost încheiate două contracte subsecvente pentru execuţia de lucrări.
Un contract are ca obiect modernizarea unor linii de tensiune din județul Călărași, fiind în valoare de 277.600,66 lei iar cel de-al doilea contract are ca obiect modernizarea unor instalații electrice din municipiul Călărași, fiind în valoare de 129.598,44 lei.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *