Vezi cui vrea să-i dea Ţurcanu funcţia de director medical de la Spitalul Judeţean

Florin Turcanu, trist la birouPreşedintele Consiliului Judeţean, Florin Ţurcanu, a criticat, vineri, afirmaţiile consilierului ministrului Sănătăţii, Gabriel Oprişanu, cu privire la soarta Spitalului Judeţean. Ţurcanu a spus că spitalul are de plătit nişte bani şi de pe urma lui Oprişanu. Şeful CJ spune că nu are ce să-i reproşeze managerului unităţii spitaliceşti, Viorel Iliuţă.

Domnul Oprişanu a trimis Corpul de control al ministrului cu dedicaţie specială, ca să dea la picioare conducerii şi instituţiei Consiliului Judeţean. Când primeşti putere de la cetăţean prin vot, când eşti pus într-o poziţie publică ajuţi acolo de unde provii. Cât a fost Mihai Ţurcanu la ANSVSA, el a aprobat ca la Stânca să fie punct sanitar-veterinar , el a aprobat să avem un nou la laborator modern. Ei în loc să ajute Botoşaniul, vin şi dau vina pe mine. Să vină domnul Oprişanu cu cei mai buni economişti care îi are PSD şi dacă identifică în bugetul CJ o sumă disponibilă, eu sunt dispus să o dau toată la spital. Nu avem fonduri. Face apreciere strict politică„, a spus Ţurcanu.

În ceea ce priveşte nerealizarea contractului cu Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate, şeful CJ a spus că serviciile medicale trebuie realizate de medici, nu de conducerea CJ.

like facebookNu noi facem planul, ci doctorii„, a spus Ţurcanu, care a adăugat că urmează să fie luate şi nişte decizii pentru nerealizarea planului, respectiv înlocuirea directorului economic şi al directorului medical.

O să se ajungă şi la înlocuirea directorului economic şi a directorului medical, ca să realizăm contractul cu Casa. Voi avea o discuţie cu cineva să văd dacă acceptă postul de director medical. Dacă domnul Oprişanu vrea să fie director medical, îl pun mâine. Dacă nu, voi vorbi cu Valerian Andrieş, fostul director al Spitalului Dorohoi. Este o funcţie onorabilă, este finul domnului Oprişanu. Dânsul (nr. Oprişanu) a visat tot timpul să conducă sănătatea din Botoşani. Managerul şi-a făcut treaba. Directorul medical nu-şi realizează contractul cu Casa şi directorul medical poate are mici scăpări pe plan local„, a mai spus Ţurcanu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *