Italienii, pericol public pe şoselele din Botoşani

accident produs de un italian la BotosaniŞoferii italieni întorşi acasă să îşi petreacă concediul de vară sunt un adevărat pericol pe şoselele din Botoșani. Concluzia aparţine polițiștilor de circulație, cei care în această perioadă abia fac faţă valului de infracţiuni şi contravenţii săvârşite de „italieni”.

like facebookPotrivit Poliţiei Rutiere, în ultima lună au fost ridicate 18 permise de conducere de la „stranieri” pentru cinci infracţiuni şi 13 contravenţii grave.  Alte câteva sute de amenzi au fost aplicate pentru încălcarea Codului Rutier.

„Numărul de permise de conducere ridicate de la cetăţenii români care lucrează în afara ţării este de trei ori mai mare decât în mod obişnuit”, susţine comisarul şef Teodor Orhei, de la Serviciul Poliţiei Rutiere.

Acesta susţine că cele mai multe nereguli sunt neacordarea de prioritate la trecerile de pietoni, nerespectarea culorilor semaforului şi efectuarea de depăşiri neregulamentare.

Spre exemplu, un tânăr de 25 de ani, care era plecat în Italia, s-a întors acasă şi a urcat la volan fără să deţină permis de conducere, fiind prins rulând cu 95 km/ h.

 

 

3 thoughts on “Italienii, pericol public pe şoselele din Botoşani

  1. De ce spuneti ca din cauza italienilor este un dezastru pe strazile romania .aici e legea junglei toti vor bani vor taxe si strazile arata de parca a fost un razboi ,incercati si voi sa reparati strazile daca tot cereti atatea taxe si a sa va convingeti ca nu vor mai fi atatea accidente.si in ultimul rand politia romana să nu mai ceara spaga Respect pentru sofierii romani plecati in afara

  2. Când vin ăștia din Italia, e dezastru pe toate șoselele țării, nu numai în Botoșani . În opinia lui Răzvan din Palermo, de vină sunt drumurile și Poliția, pentru faptul că ei circulă ca pe imaș…Nu știu ce e aia semnalizare, sens unic , prioritate.. Au lăsat biciușca și faetonul și au închiriat mașini cu care omoară oamenii în țară . Luați-le permisele și dați-le bilete de tramvai !

  3. Bai, Razvane!
    Se vede ca ti-a placut cartea! Te-ai dus sa speli rahatul la italieni, ca in Romania erai varza! Aici nu era problema de drumuri sau de politisti. Este vorba de felul de a conduce si de atitudinea pe care o au „italienii” nostri. Vezi cate accidente cu de astia au fost in ultimele 2 saptamani! Din partea mea, politia sa-i verifice pe TOTI care conduc masini inmatriculate in Italia !!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *