Un bărbat se zbate între viaţă şi moarte după ce a fost electrocutat şi a căzut de pe un stâlp de iluminat

barbat targa ambulanta botosani1Un bărbat, de 40 de ani, din comuna Ştiubieni este internat, în stare gravă, la Spitalul de Neurochirurgie din Iaşi, după ce s-a electrocutat şi a căzut de pe un stâlp de iluminat.

like facebookMarţi seară, R. G. a fost chemat de un vecin să îl ajute pentru că rămăsese fără curent electric. Atunci, victima s-a urcat pe un stâlp de aproximativ şase metri şi când a încercat să realizeze legătura între două cabluri a fost aruncat la pământ.
Martorii au sunat imediat la numărul de urgenţă 112, iar bărbatul a fost preluat de un echipaj de prim ajutor şi internat la Spitalul de Neurochirurgie din Iaşi.

“Pacientul este într-o stare gravă. Acesta a suferit o contuzie cerebrală, fracturi multiple craniene, fractură de coloană şi contuzie toracică. Din cauza leziunii la coloană, pacientul a fost internat la Secţia de Neurochirurgie unde va fi evaluată problema şi există posibilitatea unei intervenţii chirurgicale. Prognosticul în acest caz rămâne rezervat, din cauza rănilor suferite şi a stării de sănătate în care se afla pacientul”, a precizat dr. Ion Strelţov, medic primar neurochirurg, purtătorul de cuvânt al Spitalului “Prof.Dr. N. Oblu” Iaşi.
Din primele informaţii, nu se ştie dacă bărbatul din comuna Ştiubieni era abilitat să rezolve problema apărută la curentul electric.

Sursa: Ziarul de Iaşi

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *