O nouă încercare de înlocuire a unui consilier județean

sedinta consiliul judetean - CJ BotosaniUn consilier judeţean este pe punctul de a-şi pierde mandatul, după ce a fost exclus din partid, iar judecătorii Curţii de Apel Suceava au respins şi contestaţia formulată de acesta împotriva deciziei de excludere. Este vorba despre consilierul PP DD Mihai Anițulesei, iar în ședința de Consiliu Județean din 30 iulie există un proiect de hotărâre privind privind încetarea de drept a mandatului de consilier județean a lui Anițulesei. În cazul în care consilierii vor vota proiectul, locul de consilier județean devine vacant.

like facebookMihai Aniţulesei a fost exclus din partid, în luna august 2013, după ce a intrat în divergenţe cu conducerea partidului. În noiembrie, anul trecut s-a mai încercat o dată înlocuirea sa din Consiliul Județean, însă proiectul nu a fost votat.

Mihai Aniţulesei a fost condamnat, la sfârşitul lunii aprilie, de judecătorii Tribunalului Botoşani, la doi ani de închisoare cu executare pentru evaziune fiscală. Acesta a fost acuzat de inginerii financiare prin intermediul firmei sale, AM COS Company, fiind obligat şi la plata către stat a sumei de 66.150 de lei. Sentinţă nu este definitivă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *