Întrebare publică adresată lui Victor Ponta de către un membru PSD

victor nitu jurist spitalul judetean mavromati1Un membru PSD, aflat în cursa din interiorul partidului pentru desemnarea candidatului la alegerile prezidenţiale, este nemulţumit de faptul că nu a primit nici un răspuns şi nici nu a reuşit să contacteze conducerea partidului pentru a prezenta platforma sa. Acesta i-a adresat preşedintelui PSD, Victor Ponta, o întrebare publică.

Redăm mai jos comunicatul remis de Ignaţiu Octav Victor Niţu :

Eu, Nițu Ignațiu Octav Victor din Botoșani membru PSD pot să mă prezint la Consiliul Național PSD de la Craiova pentru a prezenta platforma celor 8 milioane de luptători medicali, atâta timp cât nu am primit nici un răspuns și nu am reușit să contactez conducerea PSD?

Sper că nu v-a supărat protestul meu (Protestul unui membru PSD publicat in mass-media)

Reluam prezentarea scrisori:

Protestul unui membru PSD

Din păcate noi ”Poporul PSD” (citat Sorin Oprescu) suntem surprinși de pasivitatea conducerii centrale după alegerile europarlamentare. Vrem nu vrem, rezultatele nu sunt mulțumitoare, iar ”Campania anti-Ponta” (în curs de organizare) va avea un efect distrugător la alegerile prezidențiale pentru PSD.

Nu înțelegem de ce un Prim-Ministru ca domnul Victor Ponta, curajos, (vezi: pactul de coabitare, schimbarea pozițiilor de pe o zi pe alta în diferite probleme, declarația anti-constituțională cu cine a votat, mărirea taxelor și impozitelor și prezentarea în același timp a realizărilor guvernului) nu ia măsuri (fără electorate care nu mai au eficiența cunoscută!) care să rezolve imediat marile probleme ale românilor.

Cu atât mai surprinzător este faptul că, deși a fost transmisă ”Platforma (Revoluția) bolnavilor și a susținătorilor lor împotriva bolilor sociale și a disperării medicale” însoțită de ”33 Instituții logistice novatoare”, principala preocupare este pentru succesiunea la conducerea PSD-ului dacă Victor Ponta va mai candida la prezidențiale.

Noi (bolnavii și susținătorii – peste 5 milioane) am prezentat în mass-media (a se vedea Monitorul de Botoșani și Botoșaninews.ro din 26 iunie 2014) în sinteză ”Instituțiile logistice novatoare” care rezolvă imediat și nu prin promisiuni electorale problemele legate de: șomaj, corupție, sărăcie, bătrâni, justiție și sănătate, cu posibilitatea obținerii unor venituri extrabugetare de peste 10 miliarde € până la sfârșitul anului.

Dacă luăm numai posibilitatea înlocuirii imediate, în maximum 30 de zile de la implementarea instituției, a șomerilor (26 milioane la nivel U.E. și sutele de mii din țară) cu o nouă clasă profesională (salariați logistici, salariați filantropici, funcționari Ambasade mobile, contracte de autoritate, managementul social, anti-disponibilizari colective) și tot ar fi fost necesară o poziție rapidă din partea unui Prim-Ministru care susține că este preocupat de problemele guvernării și nu de cele strict electorale.

În prezent asistăm la o luptă acerbă pentru prezidențiale, cu tot felul de sondaje, amenințări cu închisoarea, dosare penale, atacuri la persoană și deși domnul Ponta susține că viitorul președinte trebuie să fie un arbitru, noi credem că este necesar ca ”Tripleta conducătoare”

(Președinte, Prim-Ministru și Liderul Consiliului Medierii Naționale), după alegerile din noiembrie, să acționeze numai ca mediatori!

Președintele să fie unul constituțional care să lase guvernul să își facă treaba și să țină cont de ”Doctrina filantropiei legalizate”, după care dacă ”nimeni nu poate să îți garanteze ziua de mâine, suntem obligați, indiferent de starea de moment (bătrân/tânăr, bolnav/sănătos, politician/om simplu etc.) să ajutăm instituțiile statului să își îndeplinească obligațiile sociale.”

Presupunând că PSD-ul va continua aceeași politică de până acum, oferim ”Platforma” forțelor politice care au politicieni curajoși și care înțeleg că timpul pentru milioane de români nu poate să aștepte eventuala îndeplinire a promisiunilor electorale (un posibil candidat vorbește de 10 ani!?)

Candidat pentru desemnarea de către PSD

la Alegerile prezidențiale 2014

Nițu Ignațiu Octav Victor

P.S. Pentru cei care știu numai să critice sau să facă atacuri personale, le cerem să se gândească dacă sunt nemuritori și ce au făcut sau pot face împotriva bolilor sociale (șomaj, austeritate, sărăcie, frică publică) sau disperării medicale provocate de morțile rapide din cauza bolilor grele ( cancer, infarct, diabet și alte boli fatale).

P.S.2 Pentru contact: 0756719637; [email protected]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *