Zeci de profesori au părăsit sala de la examenul de titularizare

examen profesoriNu mai puţin de 49 de candidaţi s-au retras, luni, de la examenul de titularizare. Potrivit Inspectoratului Şcolar Judeţean, la examen s-au înscris 624 candidaţi, 67 au absentat, iar 49 au părăsit sala. Examenul s-a desfăşurat fără incidente, nefiind  niciun eliminat.

Profesorii vor primi rezultatele pe 25 iulie. Contestaţiile la proba scrisă se depun la sediile inspectoratelor şcolare în zilele de 25 iulie, până la ora 21:00 şi 26 iulie, până la ora 15:00.

Pentru angajarea pe perioadă nedeterminată (titularizare), candidaţii trebuie să obţină minimum nota 7 (şapte) atât la proba scrisă, cât şi la proba practică/inspecţia specială la clasă în profilul postului. Pentru angajarea pe perioadă determinată (suplinire), candidaţii trebuie să obţină minimum nota 5 (cinci) atât la proba scrisă, cât şi la proba practică/inspecţia specială în profilul postului. Repartizarea candidaţilor pentru angajare pe perioadă nedeterminată se realizează în şedinţe publice organizate de centrele de concurs în zilele de 31 iulie şi 1 august 2014. Repartizarea candidaţilor pentru angajare pe perioadă determinată se realizează în şedinţe publice organizate de centrele de concurs în perioada 4-5 august 2014.

like facebookPrecizăm faptul că profesorii care au obţinut cel puţin media 5 la inspecţiile la clasă în profilul postului, în cadrul examenului naţional de definitivare în învăţământ, sesiunea 2014, au avut posibilitatea de a folosi acest rezultat şi în cadrul concursului de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate în unităţile de învăţământ preuniversitar, sesiunea 2014.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *