Amenzi de peste un milion lei şi 86 de persoane cercetate în urma unor controale ale poliţiştilor

politie rutieraÎn această lună, premergătoare Sărbătorilor de Paşti, în întreaga ţară au fost intensificate acţiunile pentru combaterea oricărui gen de fapte antisociale. Poliţiştii botoşăneni au constatat peste 100 de infracţiuni şi au aplicat peste 2.700 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste un milion de lei.

De la începutul lunii şi până în prezent, peste 140 de poliţişti botoşăneni, din cadrul structurilor de investigarea fraudelor, ordine publică, poliţie rutieră şi poliţie transporturi au acţionat în medie, zilnic, suplimentar faţă de activităţile curente. Au fost verificaţi 2.496 agenţi economici şi 6.263 mijloace de transport, în filtrele instituite pe rutele de transport.

În urma controalelor efectuate, poliţiştii au constatat 111 infracţiuni, pentru care sunt cercetate 86 persoane. 18 dintre infracţiuni privesc fapte de evaziune fiscală.

De asemenea, poliţiştii au aplicat 2.721 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 1.002.863 lei.

311 sancţiuni contravenţionale au fost aplicate pentru nerespectarea normelor privind ordinea şi liniştea publică, în timp ce 711 dintre sancţiunile aplicate sunt prevăzute de Legea 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite.

like facebook

 Poliţiştii rutieri au constatat şi aplicat 1.518 sancţiuni contravenţionale prevăzute de O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, iar 181 de sancţiuni aplicate sunt prevăzute de alte acte normative.

Totodată, ca măsură complementară în cadrul dosarelor penale întocmite şi a sancţiunilor contravenţionale aplicate, au fost indisponibilizate sau confiscate bunuri în valoare totală de 183.456 lei, constând în alcool şi produse de alcool, carne şi produse din carne, peşte şi produse din peşte.

 Acţiunile poliţiştilor botoşăneni vor continua şi în zilele următoare, împreună cu specialişti de la alte instituţii cu atribuţii de control specifice activităţilor desfăşurate în această perioadă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *