Unul dintre cei mai mari sportivi din Botoşani, reţinut pentru că a bătut un poliţist

alin alexucDoi sportivi de la lotul naţional de lupte greco-romane, dintre care un botoşănean, au fost reţinuţi pentru 24 de ore după ce au bătut un poliţist în civil în noaptea de sâmbătă spre duminică, pe strada Republicii din Braşov.  Este vorba despre Tomi Hînoveanu şi botoşăneanul Alin Alexuc, ambii legitimaţi la clubul Dinamo. Cei doi, împreună cu alţi doi colegi din lot, s-au agăţat de o fată la ieşirea dintr-un club, iar iubitul acesteia a intervenit.

like facebookUn poliţist în civil a văzut totul şi a încercat să intervină, dându-i cu spray paralizant în faţă unuia dintre tineri. A fost de ajuns pentru ca ceilalţi trei tineri, printre care şi Alin Alexuc, să sară la bătaie. Omul legii a ajuns la spital, iar Alexuc şi Hînoveanu au fost reţinuţi. Cei doi ar putea rata Campionatul European de la Helsinki. Botoşăneanul şi cei trei sportivi se aflau în cantonament centralizat la Poiana Braşov.

Alexuc a reprezentat România la Jocurile Olimpice de acum doi ani.

2 thoughts on “Unul dintre cei mai mari sportivi din Botoşani, reţinut pentru că a bătut un poliţist

  1. PACAT! iti ratezi cariera pentru ca antrenorul tau nu tea invăatat să fii decent si să nu te dai smecher!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *