Amenzi de 2,7 milioane de lei plătite de botoşăneni în 2013

ghiseu directia de taxe si impozite locale botosaniPopulaţia municipiului Botoşani a plătit, în 2013, amenzi în valoare totală de 2,7 milioane de lei, potrivit datelor prezentate, marţi, de Primăria Botoşani. Nivelul amenzilor plătite anul trecut este cu 5,1% mai mare faţă de 2012, când au fost încasate amenzi de 2,5 milioane de lei.

Suma totală a încasărilor  din impozite şi taxe locale înregistrate anul trecut de Primăria Botoşani a fost de 34,8 milioane de lei, cu 6,53% mai mult faţă de 2012, când au fost atraşi 32,6 milioane de lei.

În ceea ce priveşte taxele speciale, s-au realizat, în anul 2013, încasări de 4,3 milioane de lei, din care 4,31 milioane lei taxa de salubrizare, în creştere cu 7,2% faţă de 2012.

Mă bucur că cetăţenii municipiului Botoşani au înţeles necesitatea plăţilor pentru serviciile publice şi totodată îi felicit pentru faptul că au dat dovadă de  responsabilitate şi simţ civic, au făcut eforturi şi şi-au plătit taxele şi impozitele locale. Vreau să le mulţumesc şi să îi reasigur de disponibilitatea şi sprijinul nostru.”, a declarat primarul Ovidiu PORTARIUC.

La 31 decembrie 2013, datoriile restante ale populaţiei la plata  taxei de salubrizare erau de 5,7 milioane de lei, din care 3,1 milioane debite şi 2,6 majorări şi penalităţi de întârziere.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *