Medicul pediatru Aurel Tinca, de la Secţia de Pediatrie a Spitalului Judeţean, a adus critici la adresa medicilor de familie botoşăneni şi activităţii acestora. El spune că sunt medici care iau bani frumoşi de pe centrele de permanenţă, însă activitatea acestora acolo nu există. Tinca consideră că Direcţia de Sănătate Publică ar trebui să facă controale mai dese în aceste centre.
„Centrele de permanenţă sunt finanţate solid, dar nu-şi fac în niciun caz datoria pentru scopul pentru care au fost înfiinţate. Şi în situaţia cea mai nobilă în care este acolo cineva, nu face decât să sune după salvare şi să trimită pacientul la spital. Face acelaşi lucru pe care îl face maică-sa. Cu alte cuvinte, ori ar trebui să fie funcţionalizate, ori să le desfiinţeze„, a spus Tinca.
El susţine, de asemenea, că medicina de familie ar trebui să facă profilaxie, educaţie sanitară, medicină socială, însă, din păcate, spune Tinca, 90% din activitatea medicinei de familie este medicina curativă, iar proporţia ar trebui să fie inversă, în mod normal.
„Sunt 40-50 de consultaţii la un medic de familie după reţetă, după hipertensiune„, a adăugat medicul pediatru.
D-le doctor aveti perfecta dreptate , in sfirsit se descopera ca unii iau banii si altii muncesc .
Felicitari domnule doctor pentru atitudine si poate se face ceva in acest sens medicii de familie scurge sistemul sanitar de bani .
[Marked as spam by Antispam Bee | Spam reason: Server IP]
Daca medicii de familie „scurge” sistemul de bani inseamna ca dv va lipsesc cel putin 20 de clase ca sa ajungeti la nivelul unui asemenea medic!
In sfirsit are cineva curajul sa vorbesca de medicii de familie , care iau cite o traista de bani si fac raportari din pix , cum va explicati ca o vara intreaga dispensarele sunt goale si ei raporteaza 100% consultatii , acesta este furt de bani .
Ii umilesc pe medicii din spitale care au salarii de mizerie , si care este munca depusa de m.familie si m . din spital ?
[Marked as spam by Antispam Bee | Spam reason: Server IP]
In acelasi registru si despre medicii din spital s-ar putea spune ca fac internari fictive ceea ce e cel putin la fel de grav, daca ar fi sa generalizam.
In al doilea rand medicii de familie nu mai lucreaza in dispensare de multa vreme ci in cabinete medicale.
Si apropo de bani sa nu vorbim de funie in casa spanzuratului, adica sa nu comparam bugetul cabinetului de medicina primara cu „atentiile” din spitale!
Padure fara uscaturi nu exista nici de o parte a baricadei. Dar e mai usor sa vedem paiul din ochiulaltuia decit birna din ochiul propriu.