Narcis Neaga, director CNADR: Sunt drumari care refuză să îşi pună sigla companiei pe spate, echipamentul de protecţie ca să nu îi scuipe lumea, să nu îi înjure

narcis neaga cnadr1Noul director al CNADR vrea să lucreze la imaginea companiei, fiind unul dintre obiectivele mandatului său. Narcis Neaga a precizat, sâmbătă în cadrul unei conferinţe de presă, că a tot ce este mai rău în România se varsă în capul CANDR, iar toţi angajaţii care lucrează în companie sunt catalogaţi drept infractori.

„Voi încerca să schimb ceva, unul dintre obiectivele mele este schimbarea imaginii companiei.Nu toată lumea merită să se bucure de suspiciuni, să îi fie atacată familia, să i se strice imaginea ca ulterior să se demonstreze că a fost un simplu atac sau o poliţă din dreapta în stânga. Sunt drumari care refuză să îşi pună sigla companiei pe spate, echipamentul de protecţie ca să nu îi scuipe lumea, să nu îi înjure. Nu este normal”, a spus şeful drumarilor.

Neaga a dat exemplu o situaţie cu care s-a confruntat la Ploieşti într-o vizită oficială, Directorul a solicitat un echipament de protecţie şi a constat ,cu stupoare, că pe spatele său nu scria drumuri naţionale iar pe cască nu era sigla companiei, lucru nefiresc. Ulterior a cerut alt echipament.

În acest moment, potrivit directorului, despre companie se discută numai cu privire la nerealizări, însă realizările sunt cu mult peste lucrurile nefăcute.

Nu este o companie perfectă, nimeni nu este perfect în ţara asta. Trebuie să luăm, însă şi ce este bun din ce face şi cu sprijinul presei, şi ce este rău. Clar că un director general nu poate să ştie exact ce se întâmplă în toate zonele”, a mai afirmat Narcis Neaga.

One thought on “Narcis Neaga, director CNADR: Sunt drumari care refuză să îşi pună sigla companiei pe spate, echipamentul de protecţie ca să nu îi scuipe lumea, să nu îi înjure

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *