Fost polițist, trimis în judecată pentru corupție

2 octombrie 2013

sediu ParchetUn fost șef de post din Comuna Corni a fost trimis în judecată, pentru corupție, de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani.  Potrivit anchetatorilor, Ioan Eduard Zmău a săvâştit opt infracţiuni de luare de mită, trei infracţiuni de abuz în serviciu contra  intereselor persoanei, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, şi o infracţiune de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor.

În 2010 poliţistul a primit bani şi  bunuri de la mai multe persoane, în scopul eludării prevederilor legale în materia constatării şi sancţionării faptelor contravenţionale şi a celor de natură penală, referitoare la  regulile de circulaţie pe drumurile publice precum şi a valorilor sociale privind drepturile şi interesele persoanei, având drept consecinţă omisiunea tragerii la răspundere penală a acestora ori omisiunea cu bună ştiinţă de a înregistra faptele penale sesizate la plângerea prealabilă a persoanelor interesate sau din oficiu, insistând pentru împăcarea părţilor, în afara cadrului procesual legal, obţinând pentru sine mai multe avantaje patrimoniale.

"Facem precizarea că sesizarea instanţei de judecată este o etapă a procesului penal, reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situaţie, să înfrunte principiul prezumţiei de nevinovăţie", se arată în comunicatul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani.

Alte stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

2 comments on “Fost polițist, trimis în judecată pentru corupție”

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia