Concursul de frumuseţe Miss & Mister Preuniversitaria de la Colegiul Naţional AT Laurian Botoşani şi-a desemnat, sâmbătă seară, câştigătorii. Juriul a decis ca premiul I şi titlul de Miss Preuniversitaria să revină elevei Iuliana Rusu, din clasa a XII-a F.
Adolescenta va reprezenta liceul în finala judeţeană, ea urmând să intre în concurs alături de Ştefan Rareş Panţiru (clasa a X-a C), desemnat Mister Preuniversitaria.
Pe locul al doilea s-a clasat Georgiana Havârneanu, iar pe locul III Ana Maria Enache, la fete, şi Andrei Gavrilescu şi, respectiv Cristian Cătălin Petrovici, la băieţi.
Titlul de Miss Popularitate a revenit Anei Maria Enache, iar cel de Mister Popularitate lui Denis Alexandru Trifan.
Au mai intrat în concurs Tamara Diaconiţă, Valentina Huţu, Diana Andreea Gavril şi Roberta Haralamb, la fete, şi David Petre Vicoveanu, Eduard Obadă şi Raul Poamă-Neagră, la băieţi.
Concursul a fost organizat de Casa de Cultură a Sindicatelor şi Inspectoratul Şcolar, coordonatorul acţiunii de la Colegiul AT Laurian fiind profesorul Elena Alecsa.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia
Ce bine seamana castigatoarea premiului I cu Sandra Bulock?
[...] reprezenta liceul în finala judeţeană, în care s-a calificat şi Iuliana Rusu, din clasa a XII-a F de la Colegiul Naţional AT [...]
[...] judeţeană, în care s-a calificat şi Ana Maria Bodrîngă de la Liceul Teoretic Grigore Antipa, Iuliana Rusu de la Colegiul Naţional AT Laurian, şi Ionela Satcău de la Liceul Tehnologic Elie [...]