Protecţia Copilului cere primarilor din judeţ să angajeze asistenţi sociali

Daniela Juravle, director interimar DGASPC
Daniela Juravlea

Conducerea Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului cere primăriilor din judeţ să angajeze asistenţi sociali, potrivit legii, pentru a fi la curent cu cazurile sociale din comunitate şi pentru a preveni evenimentele neplăcute precum cel de la Broscăuţi. Reprezentanţii DGASPC au trimis o adresă către toate cele 78 de unităţi administrativ-teritoriale din judeţ prin care le reaminteşte primarilor obligativitatea privind înfiinţarea serviciilor sociale la nivelul comunităţii. Daniela Juravlea, director al DGASPC Botoşani, susţine că doar 32 de primării au angajaţi asistenţi sociali cu licenţă, zece sunt angajaţi ca referenţi cu alte studii, iar alte 36 de primării au angajate pe post de referent social alte persoane.

Am trimis o adresă către toate primăriile, prin care le-am adus la cunoştinţă prevederile Legii asistenţei sociale privind atribuţia şi responsabilitatea specialiştilor din cadrul primăriei. În cazul în care nu au, ei aveau posibilitatea, în decembrie, să-şi pună pe organigramă un specialist. Trebuie implicare mai mare pentru prevenţie. Vom trimite din nou o adresă, prin care le precizăm să-i rugăm să se implice mai mult pentru prevenţie„, a precizat Daniela Juravlea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *