Concurs dedicat Unirii la Penitenciarul Botoşani

Penitenciarul BotosaniUnirea din 24 Ianuarie 1859 reprezintă o etapă esenţială pe drumul spre unitatea naţională, a cărei întregire deplină avea să se înfăptuiască in 1918. Actul politic care stă la baza României moderne este un prilej de rememorare şi pentru persoanele private de libertate custodiate în Penitenciarul Botoşani.

Sub genericul “Unirea Principatelor Române”, Serviciul Educaţie a lansat un concurs tematic la care s-au înscris un număr de 317 de persoane. Prin expunerile precedente, s-a asigurat prezentarea succintă a semnificaţiei evenimentului istoric, precum şi a factorilor specifici care au stat la baza formării statului naţional român.La finalul concursului tematic, personalul din cadrul Serviciului Educaţie va urmări evaluarea gradului de acumulare şi de fixare a cunoştinţelor dobândite de către participanţi. Persoanele care se vor clasa pe primele locuri vor fi recompensate prin acordarea de diplome şi de credite aferente.

Demersurile educative au rolul de transmitere a informaţiilor esenţiale menite să faciliteze îmbogăţirea şi dezvoltarea universului cunoaşterii persoanelor private de libertate. Promovarea evenimentelor istorice reprezintă o modalitate concretă de conştientizare a valorilor naţionale.

Sursa: comunicat Penitenciarul Botosani

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *