Atenţie! A cincea maşină incendiată într-o săptămână

incendiu opelIncendierea maşinilor tinde să devină un fenomen extrem de periculos la Botoşani. Încă o maşină a ars, în noaptea de miercuri spre joi, în municipiul Botoşani. Un Opel Astra care era parcat în zona Bucovina, în apropierea Şcolii 6, a fost incendiat, modul de operare fiind aproape identic cu celelalte patru cazuri înregistrate săptămâna trecută.

Opelul care aparţine Alinei Alexoaie era parcat în spatele unor blocuri, focul fiind observat de un agent de pază de la Şcoala 6.

Pompierii au intervenit pentru a stinge incendiul.

Vă reamintim că în noaptea de 9 spre 10 mai, un BMW seria 7, care aparţinea Elenei Andrici a fost incendiat pe strada Pacea. În noaptea de 10 spre 11 mai, alte două maşini, un Audi A6 şi o Mazda, aparţinând lui Răzvan Mihai Constantin au fost incendiate în zona Griviţa.

Cea de-a patra maşină a fost arsă în noaptea de 12 spre 13 mai pe Aleea Griviţa. Un Mercedes Benz care aparţinea lui Petru Alexandru Oroşanu a fost incendiat în garaj, după ce acesta a fost spart.

Maşina incendiată noaptea trecută îi aparţine lui Felix Alexoaie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *